7 moduri inedite de reciclare a conservelor - haidihai

7 moduri inedite de reciclare a conservelor

În acest articol ne-am propus să-ți facem poftă cu 7 idei de reciclare a conservelor, adică moduri de a le reda o nouă întrebuințare.
Promitem că te vor inspira, așa că gândește-te deja ce conserve vechi sau noi ai prin casă.

La un moment dat, cu toții ajungem să ne intersectăm cu conservele, iar dacă ne facem un scop conștient din reciclarea lor, atunci găsim și pe la prieteni și vecini.
Noi, la fel ca tine, credem că fiecare este responsabil pentru grija pe care o oferim planetei. Așa cum avem grijă de casa noastră, de corpul nostru, avem o responsabilitate și față de mediul în care trăim.
Pentru că toate au efecte directe sau indirecte asupra calității vieții noastre și a copiilor noștri.
Așa că reutilizarea conservelor este și ea un pas important.
Dat fiind faptul că acestea sunt trainice și versatile, reciclarea lor către o nouă utilizare este binevenită din toate punctele de vedere.
Orice conservă, fie ea de la suc de roșii, lapte praf, paté sau fasole, poate primi o nouă viață și un alt rol, doar cu puțină imaginație și îndemânare.


Iată ideile pregătite de noi:

  1. Suport pentru prosoape de baie.tehnica servetelului decoupage
    În acest caz, conservele sunt decorate prin tehnica decoupage, cunoscută și sub numele de tehnica șervețelului.
    O modalitate inedită de a da viață lucrurilor și de a le personaliza în funcție de stilul propriu.
    Vizitând acest link, vei găsi un tutorial scris despre cum poți să decorezi un produs ales de tine, în acest caz o conservă.
    Te rog să iei în considerare că pentru decorarea unei conserve este necesar să urmezi un pas suplimentar, față de tutorial, și anume aplicarea unui strat de grund/primer.
    Dacă te avantajează mai mult varianta de tutorial video, avem unul pregătit.
    Chiar dacă obiectele  decorate diferă, pașii sunt acceași.
    Și e tare fain că de îndată ce deprinzi pașii, poți să decorezi orice îți dorești.

2. Suport pentru tacâmuri.

Poți să decorezi cutiile metalice cu tehnica decoupage sau, pur și simplu, poți alege să le vopsești în culorile dorite.
Poți opta și pentru o vopsea blackboard, o vopsea neagră cu efect de tablă de scris.

7 moduri inedite de reciclare a conservelor 1
Sursa foto: Pinterest
7 moduri inedite de reciclare a conservelor 2
Sursa foto: Pinterest
7 moduri inedite de reciclare a conservelor 3
Sursa foto: Pinterest

3. Suporturi pentru pixuri și creioane

7 moduri inedite de reciclare a conservelor 4
Sursa foto: Pinterest
7 moduri inedite de reciclare a conservelor 5
Sursa foto: Pinterest
7 moduri inedite de reciclare a conservelor 6
Sursa foto: Pinterest

4. Ghivece și suport pentru plante aromatice și diverse flori suculente

7 moduri inedite de reciclare a conservelor 7
Sursa foto: Pinterest
7 moduri inedite de reciclare a conservelor 8
Sursa foto: Pinterest
7 moduri inedite de reciclare a conservelor 9
Sursa foto: Pinterest

5. Cutii decorate cu materiale diverse cu utilitate multiplă, în funcție de necesitate.

7 moduri inedite de reciclare a conservelor 10
@Sursa foto: Pinterest  

6. Transformate în lămpi decorative.
În acest caz este necesar să folosiți o vopsea ignifugă.

7 moduri inedite de reciclare a conservelor 11
Sursa foto: Pinterest
7 moduri inedite de reciclare a conservelor 12
Sursa foto: Pinterest
7 moduri inedite de reciclare a conservelor 13
Sursa foto: Pinterest

7. Cutii decorate cu elemente tematice.

7 moduri inedite de reciclare a conservelor 14
Sursa foto: Aura Lics

Ce putem face noi?
Să îți furnizăm materialele de calitate pentru transformarea cutiilor metalice, de procurarea cutiilor te vei ocupa tu. După cum vezi, sarcinile sunt împărțite frățește. 

Îți urăm chef, idei, și culori pe pofta inimii.
Și nu uita că suntem aici de ai nevoie de ajutor și îndrumare.

Haidihai la joacă!

Sursa foto: Pinterest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.